Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat luni că va introduce o limită de viteză, de 180 kilometri pe oră, pentru toate noile sale vehicule începând din 2020

Producătorul auto își îndeplinește astfel promisiunea de a elimina decesele sau rănile grave în urma accidentelor, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

În prezent, viteza maximă a automobilelor Volvo este de 212 de kilometri pe oră.
Directorul general de la Volvo, Hakan Samuelsson, a precizat că deşi compania a făcut progrese cu strategia sa denumită „Vision 2020”, care are drept obiectiv zero decese sau răni grave, este puţin probabil să îşi atingă acest obiectiv fără măsuri suplimentare destinate corectării comportamentului şoferului.

„Ne-am dat seama că pentru a reduce diferenţa, trebuie să ne concentrăm mai mult pe factorii umani”, a spus Samuelsson.

Pe lângă limitarea vitezei, Volvo intenţionează să introducă o serie de tehnologii care utilizează camere video pentru a monitoriza starea de sănătate şi gradul de atenţie al şoferului, în ideea de a împiedica persoanele care sunt distrase sau în stare de ebrietate să conducă, alte două cauze importante ale accidentelor, a spus Samuelsson.

Având în vedere că deseori cei care cumpără un automobil Volvo aleg marca suedeză pentru reputaţia sa de siguranţă, Samuelsson a recunoscut că limitarea vitezei ar putea să fie un factor descurajator pe unele pieţe, precum Germania, unde şoferii pot călători cu până la 200 km/h pe unele autostrăzi fără limită de viteză.
„Nu putem mulţumi pe toată lumea, dar credem că putem atrage noi clienţi”, a spus Hakan Samuelsson, reamintind că, în 1959, când Volvo a introdus centura de siguranţă în trei puncte, unii au criticat această ideea ca fiind una intruzivă.

Volvo, companie care este deţinută de grupul chinez Geely, a anunţat noile limite de viteză în avanpremiera salonului auto de la Geneva, unde linia sa de automobile electrice Polestar ar urma să prezinte al doilea model al său, Polestar 2.

Alte articole

Lasă un comentariu