Povestea băiețelului stins, la 4 ani, de cancer: ”Mami, mă duc în cer și acolo mă joc până vii și tu, da?”

914

Nolan Scully, un îngeraș, s-a stins la doar patru anișori, pe 1 februarie. Un cancer parșiv l-a luat. Mama sa, Ruth, în ale cărei brațe a plecat, a decis să publice atât ce au făcut în ultimele zile, cât și ultima conversație. Dură. Tristă. De ce a făcut-o? ”Pentru ca lumea să conștientizeze cât este din importantă fiecare clipă”. De ce o prezentăm noi? Din aceleași motive…

Vestea-i scurtă, tristă. Nolan Scully, un băiețel de numai patru anișori, s-a stins, pe 1 februarie, după o lungă bătălie cu o boală nemiloasă, bucuroasă să învingă un suflet nevinovat. Planeta nu s-a oprit în loc, omenirea-i prea grăbită ori agitată pentru a mai plânge.

Doar pentru Ruth, mama, Universul s-a spart. A vrut să povestească despre ultimele zile, despre ultimile cuvinte schimbate, despre… L-a început, n-a putut. Plânsu-i urca către gât, o sugruma, tastele calculatorului nu puteau fi apăsate în încercarea de a scrie ”moarte”… Apoi a început, ușor-ușor, cu un blog. Câteva cuvinte, câteva poze. Pe 5 aprilie, pe pagina sa de Facebook a ”urcat” discuția finală. Cea de rămas bun. Devenită, instant, virală. De ce a făcut asta? ”Pentru ca lumea să conștientizeze cât de importantă este fiecare clipă petrecută alături de cei dragi”, a spus ea. De ce am prezentat-o noi? Din aceleași motive. Și, sub cuvânt de onoare, redactorului i-a fost extrem de greu să ”lege” un material.

”Mami, cum să nu lupt contra cancerului? Doar o fac pentru tine, nu?”

”Două luni. Două luni de când te-am ținut ultima oară în brațe, două luni de când am auizt cum îmi spui că mă iubești, două luni de când ți-am sărutat, ultima oară, buzițele, două luni de când nu ne-am mai băgat unul în celălalt, așa cum făceam când îți era frig. Două luni de infern absolut”.Așa începe Ruth scrisoarea către cel mic.

”Pe 1 februarie am vorbit cu echipa de medici. Când oncologul șoptea cuvintele, avea lacrimi în ochi. Mereu fusese onest cu noi, mereu luptase alături de noi, dar ultimele controale arătaseră că tumora se extinsese peste tot. Atacase tot, mai avea doar inimioara. Ne-a explicat cum că boala nu mai este tratabilă, ne-a dat de înțeles că sfârșitul e aproape”…

Nolan și Ruth s-au dus, împreună, în camera de spital. Prichindelul a deschis tableta, căutând ultimele noutăți de desena animate pe Youtube. Ce vină avea el că cerul se supărase? Și-au pus, așa, cap lângă căpșor, cum făceau deseori…

– Te doare când respiri, așa-i?

– Dacă vrei adevărul…daaa.

– Te doare tare?

– Da!

– Nenorocita asta de boală te macină. Nu trebuie să mai lupți cu ea…

– Nu trebuie să mai lupt cu ea? Dar o fac pentru tine, mami!

– Asta faci, lupți pentru mama ta?

– Da!

– Nolan Ray – atunci mama ta ce trebuie să facă?

– Să aibă grijă de mine, să mă facă sănătos (surâde).

– Dulceața mea, nu pot face asta! Unicul loc unde te pot face sănătos este în ceruri…

– Da? Atunci mă duc în cer și mă joc acolo până vii și tu, da? Dar vii, nu?

– Sigur că da! Nu scapi tu de mami așa ușor.

– Ce bine. Gata, mă apuc să mă joc cu Hunter, Brylee și Henry!

Ultimele cuvinte, ultimele șoapte, ultimele promisiuni. Apoi…

Apoi a vrut să-l ia acasă. ”Mami, acolo îți va fi mai greu să ne despărțim. Hai să rămânem aici, la spital!”, a glăsuit prichindelul. La un moment dat, pe când Ruth se afla în celaltă cameră, a părut că aude cum instalația de monitorizare anunță ceva rău. Părea un somn profund. Dar, pentru câteva licăriri din aripa timpului, Nolan și-a revenit. ”A deschis ochii, a întins brațele și a spus doar atât: MAMI, TE IUBESC!” A lăsat capul pe o parte, a închis ochii și a plecat, în timp ce Ruth îi cânta, șoptit, ”You are my sunshine”…

Două luni Ruth s-a luptat cu amintirile. Apoi a decis să le facă publice. Plus niște imagini. Două dintre ele aproape că sunt aproape la fel: în stânga, un pui de om doarme pe o pernuță, în fața cabinei de duș. În dreapta, același spațiu, dar fără copilaș. Explicația? Vorbește Ruth: ”Nolan nu se putea despărți de mine nici la baie. Cât timp mă spălam, lua o pernuță și se culca la câțiva centimetri de mami a lui, aflată sub duș”. Și a doua imagine? A doua imagine e din aprilie…

Acum, lui Ruth îi este frică să se mai dușeze. Pentru că până pe 1 februarie, de acolo o păzea cineva.

Astăzi, îngerașul o așteaptă, undeva, sus. E pregătit de joacă…

sursa

DISTRIBUIȚI