Marturii groaznice despre REVOLUȚIA ROMÂNĂ, despre care mulți se tem să vorbească

449

Timişoara, noaptea de 18/19 decembrie 1989: un comandou format din reprezentanţi ai structurilor represive au ordonat şi executat una dintre cele mai sinistre acţiuni îndreptate contra propriului popor. O acţiune în forţă care i-a preschimbat, în scurt timp, în ucigaşi. Iar mai apoi în hoţi şi profanatori de cadavre.

Puse în faţa unor ample mişcări de protest, forţele de ordine au utilizat muniţie de război şi, în ziua de 17 şi în noaptea de 17/18 decembrie, au deschis focul asupra populaţiei civile. Acţiune criminală de pe urma căreia au rezultat câteva zeci de morţi şi alte câteva sute de răniţi.

La scurt timp după acele evenimente dramatice care s-au încheiat prin căderea re­gi­mului comunist s-a spus că, atunci, Ele­na Ceauşescu ar fi ordonat ca ora­şul Timişoara să fie ras de pe faţa pă­mântului. A fost doar un zvon, pe care stenogramele oficiale nu l-au confirmat. În schimb, din documentele din arhive demonstrează că „Tovarăşa”, Tudor Postelnicu, generalul Nuţă plus alte căpetenii de rang înalt au ordonat furtul şi incinerarea în secret a multora dintre morţii Timişoarei.

Derulate în timp, mai multe an­chete efectuate atât de procurori, cât şi de către diverse comisii par­la­men­­tare, au acreditat ideea că în ur­ma acestei operaţiuni tenebroase au fost incinerate, în mare secret, 44 de ca­da­vre. De asemenea, s-a mai aflat că furtul din morgă al acestor ca­davre a avut şi un nume de cod: „Ope­ra­ţiu­nea Trandafirul”.

Cadavrele furate din Timisoara au fost trimise la Bucuresti pentru a fi arse la crematoriu. Cenusa aruncata apoi intr-un canal. Vorbim despre ordinul diabolic al Elenei Ceausescu, dat in 18 decembrie ’89. Un plan criminal care socheaza si azi,la mai bune de un sfert de secol.

Cat de greu este sa traiesti fara tata, fara mama sau fara sot. Dar cat de multa tarie iti trebuie sa admiti ca nici macar nu ai cui sa aprinzi o lumanare? Cimitirul din Calea Lipovei, aranjat si ingrijit, este doar un simplu monument ridicat in memoria celor cazuti si nicidecum locul unde odihnesc trupurile celor mai multi dintre eroii Timisoarei.

Ultima parte a drumului spre Crematoriul din Capitală, incinerarea şi „de­scotorosirea” de cenuşa rezultată au fost reunite sub numele „Ac­ţiunea Vama”. O serie de informaţii, apă­rute însă de-a lugul timpului, par să arate că, de fapt, acum mai bine de un sfert de secol, numărul „Trandafirilor” din Timişoara, inci­neraţi ca nişte vreascuri uscate aruncate peste „rugul” Revoluţiei din de­cembrie 1989, ar fi fost cu mult mai mare.

Aurel Perva şi Carol Roman, ziarişti la „Tineretul Liber”, în cartea „Misterele revoluţiei române” (Casa de editare „Răscruci de milenii” SRL, pag. 15-18 ) prezintă problema celor 40 de cadavre într-un mod pretins obiectiv, punând faţă în faţă varianta „România Mare” (agenţi maghiari) şi varianta „Zig-Zag” (ofiţeri D.I.A.). Un singur lucru nu le trece prin minte domnilor Aurel Perva şi Carol Roman: atît „România Mare” a lui Corneliu Vadim Tudor, cît şi „Zig-Zag”-ul lui Ion Cristoiu, mint cu egală neruşinare.

Iată lista martirilor a căror trupuri au fost arse la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti:

Andrei Maria, 25 ani, Timişoara, str. Ion Ionescu de la Brad bl. A 107 ap. 12
2. Apro Mihai, 31 ani, Timişoara, str. Naturii 4 sc. B ap. 20
3. Balmuş Vasile, 26 ani, Timişoara, str. Luminii 35 sc. A ap. 4
4. Balogh Pavel, 69 ani, Timişoara, str. Mangalia nr. 18
5. Bărbat Lepa, 43 ani, Timişoara, str. Ion Raţiu 6A
6. Belehuz Ioan, 41 ani, Timişoara, str. Gr. Alexandrescu 40
7. Belici Radian, 25 ani, Timişoara, str. 16 Februarie bl. 17 sc. B ap. 58
8. Bînciu Leontina, 39 ani, Timişoara, str. Elevului 3 sc. A ap. 12
9. Caceu Margareta, 40 ani, Timişoara, str. Dîmboviţa 6A
10. Carpîn Dănuţ, 25 ani, Timişoara, str. Textiliştilor 20 ap. 6
11. Chörösi Alexandru, 24 ani, Timişoara, str. Reşiţa 19
12. Ciobanu Constantin, 43 ani, Timişoara, str. Transilvaniei 9 sc. D ap. 10
13. Cruceru Gheorghe, 25 ani, Timişoara, str. Hebe 47
14. Csizmarik Ladislau, 55 ani, Timişoara, str. Cosminului 11
15. Ewinger Slobodanca, 20 ani, Variaş, sat Gelu nr. 68, jud. Timiş
16. Ferkel-Şuteu Ştefan Alexandru, 43 ani, Timişoara, str. Cheia 3 sc. A ap. 8
17. Florian Antoniu Tiberiu, 20 ani, Timişoara, complex studenţesc cămin 2
18. Gîrjoabă Constantin Dumitru, 30 ani, Timişoara, str. Bicaz 11 ap. 4
19. Haţegan Petru, 47 ani, Timişoara, str. Chişodei 89
20. Ianoş Paris, 18 ani, Timişoara, str. Cozia 57 ap. 7
21. Iosub Constantin, 18 ani, Chişoda, str. Bucegi 32, jud. Timiş
22. Ioţcovici Gh. Nuţu, 25 ani, Timişoara, bd. Gheorghe Lazar 40 sc. E ap. 2
23. Lăcătuş Nicolae, 27 ani, Timişoara, str. Mediaş 2A
24. Luca Rodica, 30 ani, Timişoara, str. Muzicescu 26 ap. 3
25. Mardare Adrian, 20 ani, Timişoara, str. Dorobanţilor bl. D 14
26. Miron Ion, 50 ani, Timişoara, str. Haga 10
27. Motohon Silviu, 35 ani, Timişoara, str. Liniştei 3 ap. 7
28. Munteanu Nicolae Ovidiu, 25 ani, Orăştie, str. Unirii 61B, jud. Hunedoara
29. Nagy Eugen Francisc, 17 ani, Turda, str. Zambilelor 10 ap. 10, jud. Cluj
30. Opre Gogu, 40 ani, Cerneteaz nr. 275, jud. Timiş
31. Osman Dumitru, 24 ani, Sadova nr. 183, jud. Dolj
32. Oteliţă Aurel, 34 ani, Timişoara, Calea Lipovei cămin 8, ap. 88
33. Radu Constantin, 33 ani, Timişoara, str. Luţa Ioviţă 6
34. Sava Angela Elena, 25 ani, Timişoara, str. Ştefan Stîncă bl. 119
35. Sporer Rudolf Herman, 33 ani, Timişoara, str. Musorgschi 24
36. Stanciu Ion, 42 ani, Timişoara, str. Naturii 1 sc. B ap. 14
37. Wittman Petru, Timişoara, str. Ungureanu 11
38. Zăbulică Constantin, 30 ani, Timişoara, str. Constantin cel Mare 13

În ciuda dezminţirilor, teoria misterului celor 40 de cadavre este deosebit de persistentă. De pildă, Ilie Stoian, în cartea „Decembrie 89 criminala capodoperă” (Editura Evex, Bucureşti 1998 ) scrie: „în mod curios, cele 40 de cadavre neidentificate nu au fost revendicate de nimeni. Nici un locuitor al Timişoarei nu a reclamat, ulterior revoluţiei, dispariţia fără urmă a vreunui membru al familiei (…) credem că respectivele 40 de cadavre aparţin unora dintre agenţii străini care au fost trimişi la Timişoara pentru a incita populaţia la revoltă” (pag. 40-41). Ilie Stoian, fost redactor la săptămînalul „Expres” condus de Cornel Nistorescu, a mai scris şi volumul „Decembrie 89 – Arta diversiunii” (Editura Colaj 1993), este deci un individ cu pretenţii de specialist în istoria revoluţiei.

Identificarea răposaţilor s-a făcut de către rudele acestora, pe baza certificatelor medico-legale de constatare a decesului. Aceste certificate conţin doar o descriere sumară a victimelor, care nu întotdeauna a fost suficientă pentru identificare. Există cîteva cazuri în care s-a stabilit apartenenţa victimelor la grupul celor incineraţi prin mărturii, eliberîndu-se certificate de deces ulterioare, prin hotărîre judecătorească. Există totodată 7 certificate medico-legale de deces care n-au fost revendicate de nimeni, dar la 5 dintre persoanele de pe listă nu s-a stabilit certificatul medical corespunzător (s-a recunoscut decesul în timpul revoluţiei pe bază de martori şi hotărîre judecătorească). E posibil ca şi în viitor să se mai identifice morţi din acest grup, dintre persoanele dispărute în acea perioadă (există două cazuri de dispăruţi suspectaţi că au fost în grupul incineraţilor: Zornek Otto şi Pisek Zoltan). O piedică în calea identificării o prezintă felul sumar în care au fost alcătuite certificatele de deces.

S-AU NUMĂRAT PESTE 77 DE MORŢI

În ultimii câţiva ani, prin truda Aso­cia­ţiei Memorialul Revoluţiei din Ti­mi­­şoara, a fost editată şi publicată o lu­­crare documentară de proporţii mo­­numentale: „Procesul de la Ti­mi­şoara”. Este vorba de şapte volume ma­sive în care sunt adunate şi redate fi­del declaraţiile date de absolut toţi martorii audiaţi în cursul a ceea ce, ul­terior, s-a numit procesul „Lotului Ti­mişoara”. Un proces lung şi extrem de complex, în cursul căruia, alături de inculpaţi, au mai fost audiaţi şi câteva sute de martori, majoritatea lor parti­cipanţi la evenimente. Audiat pe
24 septembrie 1990, Mihai Cojocaru a vorbit în faţa instanţei despre un număr de cadavre furate cu mult mai mare decât cel acceptat oficial.

În 1989, Cojocaru era lăcătuş-sudor an­gajat la ICRAL Timişoara. În ziua de 17 decembrie, a fost împuşcat din spate, în coapsa stângă. Iniţial, a fost dus la Spitalul de Oftalmologie, unde a fost operat de urgenţă. Dar pentru că sta­rea lui medicală s-a înrăutăţit brusc, pe 18 decembrie, a fost transfe­rat la Spitalul Judeţean, unde a fost ope­rat din nou.

Acolo, conform propriei declaraţii, „Am stat nemişcat pâ­nă noaptea la ora două, deci noaptea de 18/19 decembrie. Am stat în salo­nul 28, vizavi de care era salonul 1. La un moment dat m-am dus şi eu acolo, unde toţi bolnavii de pe etajul trei, toţi ră­niţii împreună cu medicii şi asistenţii, ne uitam pe geam cum morţii din morga spitalului sunt scoşi şi ur­caţi într-un TIR. În maşină erau patru persoane care încărcau cadavrele. Pro­babil că erau înfăşurate în cear­şafuri ori saci. Nu am deosebit clar pentru că eram la etajul trei şi era noapte. Se vedea doar ceva alb. Un prie­ten care era în salon cu mine, îm­puş­cat şi el, a numărat până la 77. Mă mir foarte mult cum poate să mintă atâta lume şi să spună că doar 40 de ca­davre s-au dus de la Timişoara. Acel băiat, care a fost poate deja audiat ori poa­te că o să fie chemat ca martor, a numărat doar până la 77 de morţi care s-au încărcat în TIR. Din momentul ace­la i s-a făcut rău şi nu a mai nu­mă­rat„. Spusele lui au fost doar una dintre sutele de mărturii date în acel proces. Mărturie şocantă care nu a mai fost însă aprofundată de nimeni.

ARŞI CU ACID?

O altă informaţie, ce-i drept mult mai confuză decât cea oferită ins­tan­ţei de Cojocaru, a fost pusă în cir­cu­laţie acum câţiva ani de Constantin Soare, un oltean din Slatina care s-a aflat la Timişoara în decembrie 1989.

Într-o declaraţie publică, mai curând un manifest adresat autorităţilor, pe care l-a numit „Mă îndeamnă morţii să rostesc adevărul!”, omul susţinea că, în decembrie 1989, în afara ca­mio­nului frigorific care a transportat cadavre la Crematoriul „Cenuşa” din Bu­cureşti, de la Timişoara a mai plecat şi o a doua maşină încărcată cu alte câ­teva zeci de cadavre.

Conform spu­selor sale, la 16 decembrie 1989, Soare s-a dus la Timişoara unde urma să în­de­plinească anumite obligaţii de natură juridică. Anterior, el executase o pedeapsă de şase ani şi patru luni la care fusese condamnat de Tribunalul Militar Teritorial Bucurerşti, ca ur­mare a implicării sale în greva mineri­lor din 1981. După eliberarea din Pe­ni­ten­ciarul Baia Mare a avut domici­liu obli­gatoriu cu interdicţia de a părăsi ora­şul Slatina. Iar pe 16 decembrie 1989 se dusese la Timişoara doar ca să afle de la Procuratura Militară dacă inter­dicţia mai este în vigoare.

În con­ti­nuarea relatării lui, Soare spune că, în drum spre sediul Procuraturii Ti­miş a fost legitimat pe stradă de nişte ci­vili care i-au spus că-l vor duce ei acolo unde are treabă. Dar în drum spre maşina civililor el ar fi fost lovit de unul dintre ei foarte tare în cap. A leşinat pe loc şi nu ştie după cât timp şi-a revenit. Dar în momentul în care s-a trezit într-o beznă totală, şi-a dat sea­ma că se află într-o maşină în­căr­cată cu morţi.

Conform spuselor lui, ca­davrele degajau deja un miros în­grozitor. La un moment dat maşina s-a oprit brusc. Apoi, în scurt timp de afa­ră s-au auzit două voci care spu­neau „Ce facem că s-a rupt cardanul şi… avem greutate mare în maşină. Tre­buie să mergem undeva să le as­cundem.”

În continuare, Soare afirmă că maşina plină cu morţi a ajuns până la urmă la penitenciarul din Slatina. Acolo, conform spuselor sale, ca­da­vre­le ar fi fost arse în acid sulfuric. Dar, ce-i drept, toate acestea fac parte din­tr-o relatare neoficială, care nu a fost confirmată niciodată din alte surse de in­formaţii. O menţionăm deoarece, chiar şi aşa neclară cum este, ea afirmă că din Timişoara au dispărut mult mai multe cadavre decât se recunoaşte oficial.

VAGOANELE MORŢII

La începutul anului 1990, în T­i­mi­şoara a circulat o casetă audio care con­­ţinea o mărturie zguduitoare: re­la­tarea unei femei, foarte posibil o angajată a căilor ferate, care susţinea că în decembrie ’89 au mai existat şi niş­te vagoane CFR care au transportat ca­da­vre. Detaliile acestei afaceri tenebroase au fost publicate în numărul 52 al Gazetei de vest din 1991, unde s-a descris pe larg atât traseul parcurs de acea casetă audio, cât şi conţinutul ei. Iar în această privinţă informaţiile sunt de-a dreptul şocante.

„Pe data de 19 decembrie 1989, dimineaţa, la Gara de Est s-a primit un telefon din partea Diviziei Comerciale, prin care se so­li­ci­ta o evidenţă a vagoanelor RCF – va­goa­ne tip congelator folosite la trans­por­tul cărnii.” După parcurgerea unui anumit traseu birocratic, s-a dispus ca vagoanele astfel identificate să vină la Gara de Nord din Timişoara. Mai târ­ziu s-a aflat însă că ele au ajuns până la urmă în Gara de Sud.

„Oamenii de acolo, acari şi manevranţi, au spus că au văzut sosind nişte autocamioane, atât cu prelată, cât şi autoizoterme. Dar n-au putut să vadă şi cu ce erau încărcate acele maşini, deoarece au fost îndepărtaţi de la faţa locului de nişte civili înarmaţi. Cercetările ulterioare au fost însă blocate de faptul că, la fel ca şi la Spitalul Judeţean, actele privitoare la acele transporturi au dispărut fără urmă. Verificările făcute în arhivele unor regionale CFR au arătat însă că, organizate într-un convoi, acele vagoane urmau să ajungă la Constanţa. Vorbind în şoaptă şi cu mare frică, oamenii au spus atunci că ele ar fi fost încărcate cu „carne pentru rechini”.

Declaraţia din caseta au­dio mai conţinea o informaţie cu­tre­mu­rătoare: la sfârşitul lunii ianuarie 1990, pe o linie mărginaşă a Gării de Sud a fost găsit un vagon care făcuse parte din acel convoi. Părea un vagon rătăcit, de care nu se mai interesa nimeni. La deschiderea sa, în el s-au găsit mai mulţi saci din plastic, în care se aflau cadavre intrate în putrefacţie. Acestor informaţii li s-a adăugat declaraţia unui şofer care susţinea că a participat la câteva transporturi cu morţi exhumaţi din „Cimitirul săra­cilor”. În urma acestei declaraţii, Pro­cu­ratura Militară Timiş a deschis o anchetă, concretizată în dosarul nr. 543/P/90. Dar la finalizarea cercetării, procurorii au concluzionat că faptele relatate de acel şofer nu au existat şi, mai mult decât atât, omul ar fi sufe­rit de un „dezechilibru psihic”.

Timişorenii vorbesc şi acum despre alte câteva zeci de cadavre care au fost arse într-un incendiu care ar fi avut loc în decembrie ’89 la imensul de­pozit de furaje din comuna Freidorf. Din păcate, numărul de cadavre provenite din Timişoara incinerate în secret a rămas, chiar şi în ziua de azi, una dintre multele enigme neelucidate ale Revoluţiei. Fapt recunoscut chiar şi de procurori: „Lipsa probelor materiale, incinerarea cadavrelor, multitudinea de forţe armate, posibila activitate concomitentă a unor elemente care au acţionat acoperit, arderea majorităţii documentelor de la Miliţia Judeţeană Timiş au îngreunat identificarea autorilor„.

Surse: jurnalul.ro, Blogul lui Marius Mioc

DISTRIBUIȚI