La 31 de ani câştigă sute de mii de euro dintr-o afacere la care nimeni nu s-ar fi gândit

838

Prima experienţă antreprenorială a Adelei Lazăr, o vâlceancă de 31 de ani, a fost un real succes. Tânăra a creat o platformă unică în România – licitația pe gunoi – din care câştigă sute de mii de euro.

Platforma online deşeuriambalaje.ro a fost creată după ce Adela Lazăr a sesizat o oportunitate de afaceri apărută în urma modificării legii 249/2015, anul trecut.

Potrivit Business Magazin, ideea acestei afaceri a apărut în contextul în care companiile care pun pe piaţă produse în tot soiul de ambalaje trebuie să dovedească an de an că reciclează o pondere tot mai importantă din deşeurile pe care le generează. Altfel, plătesc amenzi.

Conform legii, acum companiile îşi pot îndeplini individual ţintele de reciclare prin achiziţia şi reciclarea altor deşeuri decât cele proprii. „Înainte, companiile îşi putea îndeplini ţinta de reciclare doar cu propriile produse. Acum, poate să-şi îndeplinească această ţintă cumpărând deşeuri de la firme de salubrizare, colectori, reciclatori, staţii de sortare“, spune Adela Lazăr.

Prin reciclare, atât consumatorii cât şi companiile pot avea un impact pozitiv asupra mediul în care trăim şi asupra societăţii. Autorităţile au impus companiilor să recicleze minimum 55% din greutatea ambalajelor puse pe piaţă într-un an.

Până nu demult, companiile pasau această obligaţii unor organizaţiilor care se ocupau de asta. Din iunie 2016, producătorii au posibilitatea să cumpere deşeuri şi să le recicleze pentru a-şi atinge ţintele, astfel încât să nu fie amendate.

Platforma conectează direct producătorii şi importatorii care pun bunuri ambalate pe piaţă, cu firmele care se ocupă de reciclate şi colectare, cei care deţin deşeuri de ambalaje pentru care pot oferi trasabilitate.

Tânăra se află la prima experienţă antreprenorială, având o carieră de aproape 10 ani în waste management; a lucrat de-a lungul timpului în mai multe companii de salubritate din România, iar din 2014 este expert independent al Comisiei Europene la Bruxelles ”pe zona de reciclare şi pentru infrastructură de mediu“, după cum explică ea însăşi.

Companiile producătoare sau importatorii au obligaţia legală să prevină producerea deşeurilor de ambalaje şi să le refolosească, în urma reciclării. Astfel, Lazăr a sesizat oportunitatea şi a realizat o platformă electronică prin intermediul căreia producătorii pot cumpăra deşeuri pentru reciclare, iar colectorii le pot vinde.

Totul se face pe sistemul de licitaţii. „Am creat un spaţiu virtual în care să punem toţi actorii la masă, adică producătorii şi importatorii care au ţinte de îndeplinit şi cei care deţin deşeurile. Ei pot interacţiona virtual într-un spaţiu transparent, pornind de la un preţ stabilit“, spune Lazăr.

Cititi aici mai multe

DISTRIBUIȚI