„Eram gravidă cu al doilea copil și în timp ce hoinăream prin magazine după hăinuțe, am simțit o mână atingându-mă pe umăr. Am tresărit, iar când mi-am întors privirea, am crezut că nu văd bine. De atunci, am zis că viața mea a devenit un coșmar. Victor, soțul meu a aflat totul..” De necrezut ce i-a făcut bărbatul cu care era căsătorită

M-am întrebat de multe ori dacă soarta nu ne pune intenționat la încercare, să vadă dacă merităm cu adevărat să fim fericiți. M-am grăbit cu măritișul, e foarte adevărat. Mă despărțisem de fostul iubit, Adrian, ne-am certat prostește, iar el s-a însurat cu prima venită, așa că m-am gândit că cel mai bun lucru ar fi să fac și eu la fel.


îmi plăcea un coleg de serviciu și îmi dădusem seama că nici eu nu-i eram indiferentă, așa că am făcut eu primul pas și nu am regretat. Victor este un om minunat, un sufletist, un familist, un bărbat așa cum și-ar dori, probabil, orice femeie. Relația noastră a progresat foarte rapid și, în mai puțin de șase luni, ne-am căsătorit, iar peste un an eram părinți. Eram convinsă că viața alături de el și de copilul nostru este „fericirea”.

După ce am născut și al doilea copil, i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dăruit ceea ce atâția alți oameni caută uneori o viață întreagă fără să găsească. Am stat acasă câțiva ani, să-mi cresc copilașii, să-i pun pe picioare, cum s-ar spune, iar când am simțit că am curajul să-i dau la grădiniță, m-am întors la firmă, să-mi fac o carieră și să-mi asigur o pensie, firește.

Intre timp, Victor avea propria afacere. Trebuie să recunosc că nu sunt una dintre femeile care țin cu tot dinadinsul să se simtă împlinite pe plan profesional, ba chiar dimpotrivă, mie mi se pare că o femeie e femeie cu adevărat dacă iubește și face copii. Sunt, probabil, de modă veche.
Soțul meu este un perfecționist, un om descurcăreț, un om căruia îi place să pună umărul pentru bunul mers al lucrurilor, care visează să schimbe în bine viața în societatea noastră. A refuzat cu îndârjire să plece la muncă în străină-tate și a reușit să le demonstreze prietenilor lui că se pot face și aici lucruri bune și se poate trăi decent, dacă ai voință și imaginație.


Nu am să vă vorbesc acum despre afacerile lui, ceea ce pot să vă spun este că are succes și numele lui a ajuns să fie cunoscut și pe meleaguri străine. De multe ori, când prietenii lui vin în țară, îi invităm la noi – locuim într-o casă super-bă, așa cum ați văzut numai în revistele sau documentarele despre casele vedetelor, avem o grădină imensă, plină de flori, o livadă cu tot felul de pomi fructiferi și o vie cu viță nobilă. Soțul meu se ocupă personal de producerea unei țuici și a unui vin care sunt numai pentru prieteni.

Sunt convinsă că vă spuneți deja că, într-adevăr, am toate motivele să fiu o femeie fericită și că nu mi-aș mai putea dori nimic în plus, căci l-aș putea mânia pe Dumnezeu, mai ales că atâtea alte femei se mulțumesc sau au parte de mult mai puțin. Da, aveți dreptate, numai că… așa suntem noi, oamenii, schimbători și nerecunoscători.
Când eram însărcinată cu al doilea copil, umblam prin magazine după hăinuțe. Medicii îmi spuseseră că voi avea o fetiță de data asta și căutam lucrușoare potrivite. îmi place la nebunie să cutreier magazinele pentru copii. Nu o dată mi s-a întâmplat să cumpăr ceva numai că pentru că acel lucru mi-a plăcut mie, nu pentru că aș fi avut nevoie de el. Așa se face că cei doi copii ai noștri au avut mult mai multe jucării decât mulți alții și hăinuțe mult mai multe decât ar fi putut purta.

Am îndreptat însă lucrurile și le-am dăruit unor copii fără părinți, nedreptățiți de soartă. De altfel, chiar și acum, în fiecare weekend vin în vizită la noi câțiva copii de la un cămin de copii, de care ne ocupăm eu și soțul meu, iar copiii noștri îi iubesc de parcă ar fi frații lor.

Așadar, într-o dimineață, în timp ce hoinăream prin magazine, am simțit o mână atingându-mă blând pe umăr. Am tresărit, dar nu m-am speriat.

— Sper că nu te-am speriat!
M-am întors și l-am văzut pe fostul meu iubit, pe Adrian. ținea un copilaș de mână, care privea vrăjit la rafturile cu jucării.


— Nu, nu m-am speriat… Ce copil frumos! Să-ți trăiască!

— și ție! Să ai o naștere ușoară! Câteva clipe s-a lăsat tăcerea. Ce ne mai puteam spune? în mod normal, ar fi trebuit să o luăm fiecare în altă parte și gata. Dar nu a fost așa.

— știi… m-am purtat oribil atunci și regret și în ziua de azi că te-am pierdut…

M-am uitat la el îngrozită, apoi la copil.

— Am divorțat de mama lui, dar îl pot vedea oricând. încă nu înțelege el mare lucru, dar e deștept, trăiește clipa, se bucură de orice, iar eu și fosta mea soție avem relații prietenești, slavă Domnului! Ea s-a recăsătorit, cu un prieten al meu, și deseori îmi petrec weekendurile cu ei. Mie mi-a fost greu să-mi refac viața. Nu mi te pot scoate din suflet. îmi pare rău, nu trebuia să spun asta acum, când tu… Iartă-mă! Am vrut să plec, să-l las baltă acolo, știam că nu trebuia să-l încurajez în niciun fel, dar n-am putut. Parcă mi se lipiseră picioarele de pardoseală. Din fericire, atunci, în ziua aceea, a făcut el ce trebuia, m-a salutat, și-a mai cerut o dată scuze și a plecat.

Numai că întâlnirea aceea nu mi-a mai putut ieși din minte. Cum am ajuns acasă, am deschis calculatorul și l-am căutat pe Facebook. Avea cont. Nu am aflat mare lucru, postase doar câteva fotografii cu fiul lui și imagini din diverse călătorii. Printre prieteni se numărau și câteva nume pe care le cunoșteam. Foști prieteni din perioada în care fuseserăm împreună, cu care eu nu mai păstrasem legătura, firește.


Am simțit cum mă năpădesc gândurile și trăirile de atunci, mi-am amintit de dragostea noastră care mi se părea atunci unică, și mi-am dat seama că, de fapt, nu uitasem mai nimic. Am revăzut în minte locuri și chipuri, l-am revăzut pe Adrian declarându-mi dragostea pe vârf de munte și punându-mi la picioare un covor de flori de câmp. Apoi, am simțit copilul mișcând și l-am auzit pe soțul meu strigându-mă. Victor îmi adusese bunătăți, cum făcea în fiecare zi. și-a pus urechea pe pântecul meu, să stea de vorbă cu fiica lui, și l-a luat în brațe pe Luca, să vadă lumea de sus. Soțul meu… un om admirabil. „Ce mă fac?”, îmi răsuna în minte. Mi-am promis că o să încerc să-l evit pe Adrian, orice-ar fi. într-o zi, m-a sunat însă pe mobil.

— De unde ai numărul meu? l-am întrebat, arțăgoasă.

— De la sora mea.

— Cum adică? Cine e sora ta?

— Flavia C, colega ta de serviciu de la contabilitate. L-am găsit în telefonul ei. Să nu te superi pe ea, nu știe nimic. Am aflat întâmplător că sunteți colege.

— Flavia e sora ta?

— Da.

Ce ghinion! 0 vreme, Adrian nu m-a mai sunat, îmi trimitea doar mesaje și se interesa de sănătatea mea. I-am răspuns politicos și atât. A venit însă să mă vadă la spital, după ce am născut. Mi-a fost jenă să-l reped, dar am simțit că nu e bine nici să-l încurajez. A venit cu fiul lui, probabil ca sa nu ma sperie. După ce am început să ies în parc cu Alice, venea și el cu fiul lui, la cele mai neașteptate ore, de parcă mi-ar fi știut programul pe dinafară. știu că aveam unde să-mi plimb copilul, dar am continuat să mă duc în parc. Cu timpul, nu s-a sfiit să-mi mărturisească, evident, că el încă mă iubește, dar nu vrea să-mi distrugă căsnicia, mai ales că e limpede că sunt fericită. Dacă lipseam câteva zile din parc, îmi trimitea mesaje disperate, că nu poate trăi fără mine, că mă imploră să-l las măcar să mă vadă, pentru că nu vrea să mă forțeze în niciun fel. Schimbul nostru de mesaje a început să mă facă să mă simt vinovată față de Victor, care trudea pentru familie și nu mai știa ce să facă să ne fie bine.

Uneori îmi era jenă să-l privesc în ochi.

— S-a întâmplat ceva? mă întreba de fiecare dată. îmi ascunzi ceva?


Victor mă cunoaște mai bine ca oricine, pentru el sunt ca o carte deschisă. Cel mai greu mi-a fost însă după ce am revenit la serviciu, pentru că, vrând-nevrând, o vedeam pe Flavia, iar uneori chiar trebuia să lucrăm împreună. Ea nu știa povestea noastră și-mi vorbea îngrijorată de soarta fratelui ei. Flavia este o femeie liniștită, corectă și credincioasă. E mult mai în vârstă decât Adrian și n-a fost măritată nicio-dată. știu sigur că n-ar face voit vreun rău cuiva. Flavia încercase să-i prezinte lui Adrian, după divorț, tot felul de pri-etene de-ale ei, de la biserică, dar el n-o plăcuse pe niciuna.

— Sunt niște fete atât de bune, cu frica lui Dumnezeu, sunt sigură că una dintre ele l-ar putea face fericit, dar e atât de încăpățânat…

Uneori, mă simțeam cumplit și față de ea, mă ajutase de multe ori în probleme de serviciu, și aveam impresia că, nespunându-i ce se întâmplă între mine și Adrian, o mint. Dar mi-era teamă că m-ar judeca greșit, poate prea aspru, dacă i-aș fi spus. începuse să-mi fie tot mai greu. Nu mai aveam somn, eram tot timpul neliniștită, iar când îmi suna mobilul sau primeam vreun SMS tresăream și mă speriam. Sigur că Victor și-a dat seama că se petrecea ceva. și a procedat cum a crezut el că e mai bine. Adrian mă sunase cu câteva zile în urmă și mă rugase să ne vedem în parc, cu copiii, dar eu pretextasem că voi fi plecată. Victor a aranjat să ne petrecem weekendul următor singuri, iar mama lui urma să rămână cu copiii. Era o surpriză. Mi-a vorbit despre asta vineri dimineața, chiar în ziua în care Adrian mă rugase să mă văd cu el în parc, după-amiază, după ce luam copiii de la grădiniță, iar eu îi spusesem că plec din oraș.

Victor aranjase să plecăm vineri seara cu o cursă de noapte spre Italia și să petrecem weekendul la Veneția. Nu știu ce cuvinte ar putea fi mai potrivite să descriu cât de mult s-a străduit soțul meu ca totul să fie perfect. Nu mai fuseserăm singuri de dinainte de nașterea copiilor. Am simțit clipă de clipă cât de mult mă iubește, cu fiecare por al trupului meu. M-am simțit și mai vinovată, deși, practic, nu făcusem nimic.

— Spune-mi adevărul, draga mea! știu sigur că e ceva cu tine, dar mă cunoști, nu-mi place să iscodesc. Am deplină încredere în tine și vreau să-mi spui tu…

Am izbucnit în plâns.

— Victor, nici în visele mele cele mai frumoase nu mi-aș fi putut imagina că voi avea un soț atât de bun ca tine… Ești…

— Draga mea, știu că mă iubești. Sunt un om responsabil, care-și iubește soția și copiii, nu sunt o ființă supranaturală. Ce se întâmplă cu tine? Asta e tot ce vreau să aud acum.

și i-am vorbit despre Adrian, despre povestea noastră de dragoste, despre disperarea care m-a cuprins când ne-am despărțit, despre graba cu care s-a căsătorit cu alta și despre dorința mea de a mă răzbuna, de a-i plăti cu aceeași monedă.

I-am spus că l-am revăzut întâmplător și că trecutul a dat buzna peste mine și nu știu încotro s-o apuc, nu înțeleg ce se petrece cu mine. I-am vorbit despre frământările mele, despre gândurile mele, spaimele mele. I-am spus tot, ca unui preot în confesional. Victor m-a ascultat și mi-a spus un lucru uimitor.

— Trebuie să-ți dai seama ce simți și apoi vei ști ce să faci.

Nu mi-a făcut niciun reproș, nu m-a amenințat. S-a purtat absolut firesc, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. A fost la fel de atent și de iubitor ca până atunci. După ce ne-am întors acasă, mi-am luat două zile libere și m-am plimbat pe străzi până mi-au sângerat picioarele. Trebuia să mă lămuresc. știam că le datorez adevărul lui Victor, lui Adrian, copiilor, știam că îmi sunt datoare mie însămi cu adevărul.

M-am frământat și am întors lucrurile pe toate părțile. Singurul neajuns era faptul că relația mea cu Adrian se terminase brusc, de parcă îmi fusese amputat un braț și, nici după atâția ani, nu înțelesesem cu ce greșisem. Din fericire, mi-am dat seama că asta e singura problemă și că, de fapt, eu încetasem de mult să-l iubesc pe Adrian. El îmi rămăsese dator cu un adevăr, sau poate că nici el nu știa de ce pusese atunci capăt relației. Poate că a fost un simplu impuls și nimic mai mult.

Cântărind atât de bine lucrurile – cred că ar fi foarte potrivit să ne facem fiecare bilanțul, din când în când -, am înțeles că Victor este bărbatul pe care îl iubesc și că numai lângă el aș vrea să îmbătrânesc, pentru că doar lângă el mă simt în siguranță, mă simt eu însămi. L-am sunat pe Adrian, m-am întâlnit cu el și i-am spus toate astea.

Mi-a mulțumit și mi-a promis că va rămâne o amintire.

— Sper să voi rămâne o amintire plăcută pentru tine. Să fii fericită!

De atunci, nu l-am mai văzut. Sper să-și găsească și el fericirea, e tot ce pot să-i doresc. Victor nu m-a mai întrebat nimic, a înțeles că mi-am făcut ordine în gânduri și sentimente și știu sigur că locul meu este alături de el și de copiii noștri.

DISTRIBUIȚI